Evaluarea tehnică şi economică a cătinei albe

(Hippophae rhamnoides L.) pentru diferite domenii 

             Referat întocmit de:

                                      Doctorand inginer PROOROCU A. ANGEL

                                                  Coordonator: prof. dr. MIHAI BERCA

                                                      MOTTO: Omnia mutantur, nihil interit.

                                                                                      Toate lucrurile se schimbă, nimic nu se pierde

                                                                  Ovidius  Metamorphoses , 15,165

Cuprins:

            I.     Introducere 

                               

          II.     Infiinţarea plantaţiilor de catină

        III.     Utilizarea cătinei albe în folosul omului

Medicina tradiţională

Cosmetică

Industrie alimentară

Arhitectura peisajeră

Protecţia mediului şi silvicultură

Cultura arbuştilor fructiferi

       IV.     Utilizarea cătinei albe în zootehnie

         V.     Alte avantaje ale folosirii cătinei albe                                                 

       VI.     Concluzii                                                                                                        

     VII.     Bibliografie                                                                                                     

  Concluzii

Cătina este o plantă unisexuat dioică, ce se prezintă ca un arbust cu ţepi puternici, înalt de 1,5-3,5 m. În condiţii favorabile poate lua forme arborescente de 8-10 m. înălţime, după cum în zonele aride, pe soluri foarte sărace, climă aspră, la altitudini mari, poate creşte sub formă de tufe joase, aproape tărâtoare. Este o specie precoce, intră pe rod din anul III de la plantare, are însă o durată de viaţă biologică şi de producţie mică, 18-20 de ani. Se înmulţeşte uşor prin seminţe, butaşi, marcote şi drajoni. 

          Cătina are un sistem radicular superficial foarte dezvoltat, cu rădăcini trasante ce pot ajunge până la 20 m. lungime. Când terenul prezintă fisuri, rădăcina se dezvoltă şi în adâncime. Prin faptul că drajonează puternic, cătina acaparează suprafeţe întinse, fiind una din cele mai bune specii colonizatoare. Pe rădăcinile secundare de cătină se formează nodozităţi ce pot ajunge până la mărimea unei alune şi prin care sintetizează azotul atmosferic. Cătina se înmulţeşte uşor prin butaşi de rădăcină.

          Tulpina este potrivit de deasă şi de ramificată, prevăzută cu mulţi ţepi puternici, rigizi şi foarte ascuţiţi. Este acoperită cu o scoarţă netedă de culoare brună sau brun-vrezuie, care cu timpul se închide la culoare şi se exfoliază sub formă de ritidom. Lăstarii de 1 an sunt acoperiţi cu peri solzoşi, stelaţi, de culoare verde-cenuşiu-argintie, iar ramurile de 2 ani au scoarţa de culoare mai închisă. Toate creşterile anuale se termină cu ghimpi.

          Mugurii florali masculi sunt mari, lungi de 10-13 mm. şi groşi de 3-5 mm., uşor depărtaţi de ramură, cu suprafaţa vălurată, acoperiţi cu solzi de culoare cafeniu-arămie, cu reflexe roşietice. Plantele femele au muguri mici şi groşi, aproape lipiţi de ramură, acoperiţi parţial de solzi, de culoare cafenie. Mugurii florali sunt de fapt muguri micşti care, pe lângă inflorescenţă, au un mugure vegetativ ce se dezvoltă în lăstar după înflorit. Diferenţierea mugurilor floriferi are loc pe aproape toată lungimea ramurii de rod, mai puţin în partea superioară.

          Frunzele de cătină sunt mici, dispuse altern, scurt peţiolate, cu limbul îngust, lanceolat, lung de 2-6 cm., cu marginea întreagă şi numai cu nervura mediană evidentă. Pe ambele feţe ( mai puţin pe partea superioară ), frunza are perişori solzoşi, stelaţi, de culoare cenuşiu-argintie până la cafeniu-arămie. Frunzele şi lăstarii tineri, înainte de lemnificarea ţepilor, se pot folosi în furajarea animalelor. Frunzele conţin cantităţi însemnate de vitamina C ( până la 350 mg.%).

          Primăvara foarte timpuriu, înainte de a înfrunzi, din muguriiflorali bărbăteşti apar inflorescenţele ce poartă 4-5 flori, foarte mici, sesile, cu receptacul scurt, cu două sepale valvate şi 4 stamine cu filamente scurte. După trecerea perioadei de înflorire, florile mascule cad. Florile femele sunt mici, abia se văd cu ochiul liber, se deschid concomitent cu detaşarea frunzelor, sunt aşezate câte 10-12 flori în raceme scurte, bracteate, scurt pedunculate, cu receptacul evident, alungit ovoid, cu două sepale foarte mici, stilul filiform şi stigmatul cilindric.

          Fructul de cătină este o drupă falsă care ia naştere din dezvoltarea receptacolului ce devine cărnos, luând aspectul unui pericarp. Fructele sunt mici ( 0,26-0,50 g ), de formă variabilă de la ovoidă la globuloasă şi chiar turtită. Culoarea lor predominantă este portocalie, cu treceri spre galben-limoniu. Mai rar apar şi fructe de culoare roşietică. La exteriorfructul este acoperit cu o epidermă pieloasă, elastică şi rezistentă în prima parte a maturării. Pulpa fructelor este de culoare portocalie sau galbenă, foarte suculentă, cu aspect granulos şi care lasă pete de ulei. Fructele de cătină au un miros plăcut şi aromat, dar nu se consumă cu plăcere în stare proaspătă, fiind acre şi astringente.

          Sămânţa de cătină, care în realitate este adevăratul fruct, se găseşte câte una, foarte rar două, în interiorul pseudofructului. Este mică, tare, alungită, de formă ovoidă, de culoare brun-cafenie până la brun-negricoiasă, protejat de o spermodermă şi groasă, formată dintr-un tegument lignificat şi 2 cotiledoane mari, semicirculare. Capacitatea de germinaţie se păstrează timp de 2 ani, iar repausul seminal are loc în fruct, încât sămânţa poate încolţi imediat după extragere.

          Într-un ciclu ontogenetic, cătina parcurge o serie de etape, a căror apariţie şi durată sunt determinate, în principal de factori genetici şi ecologici, provenienţa materialului săditor şi agrotehnică.

          Creşterea intensivă începe practic în anul al II-lea, se caracterizează printr-o creştere susţinută a sistemului radicular şi al tulpinii şi se desfăşoară pe o perioadă de 3-5 ani, timp în care cătina se garniseşte cu ramuri de schelet şi semischelet.

          Perioada de creştere şi rodire este foarte scurtă, de 2-3 ani, şi se manifestă odată cu formarea primelor fructe. Se caracterizează prin apariţia de formaţiuni fructifere în număr mare şi se obţin producţii de 3-12 t la hectar.

          Perioada de plină rodire are o durată de funcţionalitate foarte variabilă, fiind strâns dependentă de agrotehnică. Se caracterizează prin producţii mari de fructe, care pot depăşi 25 t la ha.

          După 18-20 ani, cătina intră în declin, creşterile vegetative sunt mici, producţia de fructe neînsemnată şi plantele se usucă parţial sau total.

          Cătina înfloreşte la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, când temperatura medie diurnă este de 12-15 grade Celsius şi se desfăşoară pe o perioadă de 14-15 zile. Plantele mascule înfloresc mai devreme, în timp ce plantele femele apar concomitent cu deraşarea şi înălţarea frunzelor.

          Înflorirea simultană a florilor mascule şi femele asigură cele mai mari producţii de fructe. S-a constatat, de asemenea, că nu toate plantele mascule sunt bune polenizatoare, unele având o slabă capacitate de germinaţie a polenului iar altele manifestă vizibil fenomenul de incompatibilitate. Comportarea cătinei în procesul de polenizare este determinată şi de zona geografică în care s-a format. Polenizarea se face cu ajutorul vântului şi al insectelor, fiind în acelaş timp şi o plantă meliferă. La sfârşitul perioadei de înflorire, florile mascule la cele mai multe plante cad, în timp ce florile femele, după polenizare evoluează cu formarea zigotului, apoi a fructelor.

          Perioada de creştere a fructelor durează între 180-200 zile. Cercetările efectuate la I.C.P.P. Mărăcineni cu privire la procesul de rodire al cătinei, au arătat că din momentul începerii maturării ( când fructele se pot deja recolta ) şi până la coacerea deplină, fructele cresc în greutate de la 80 la 100%.

          În condiţiile ţării noastre, în anii normali, maturarea începe în jurul datei de 10-15 august, iar în unele zone chiar mai devreme. În acest stadiu fructele capătă culoarea specifică biotipului, de la galben deschis la portocaliu şi roşu, seminţele sunt complet formate şi capabile să germineze. În continuare, culoarea pieliţei şi a pulpei se intensifică, fructele cresc în volum, iar la sfârşitul lunii septembrie începutul lunii octombrie ajung la maturitatea optimă. De la intrarea în pârgă şi până la completa maturare, în compoziţia chimică a fructelor au loc transformări substanţiale conform tabelului de mai jos, substanţa uscată creşte cu peste 60 %, substanţele grase aproape se triplează, acidul ascorbic se măreşte cu 50-60 %. După depăşirea acestei faze conţinutul în vitamina C scade brusc cu peste 50% la sfârşitul lunii octombrie şi cu aproape 75 % în februarie-martie.

          În ceea ce priveşte declanşarea şi parcurgerea diferitelor etape în procesul de maturare al fructelor, între biotipurile de cătină sunt diferenţe de 8-14 zile. Acestea însă se atenuează pe măsură ce se apropie de faza de completă maturare.

          Din punctul de vedere al mediului putem prezenta succint cerinţele plantei în condiţiile din România astfel

          Temperatura. Faţă de temperatură, cătina este puţin pretenţioasă, suportând temperaturi joase până la -35…40 grade Celsius şi chiar mai coborâte. Aceeaşi rezistenţă o manifestă şi la insolaţii puternice şi directe, unde temperaturile pe sol înregistrează valor de peste + 45 grade Celsius.

          Lumina.Cătina cere foarte multă lumină. Este o specie care nu suportă acoperişul altor plante. Creşte bine şi produce fructe mari în zonele expuse direct la soare. Cea mai mică umbră provoacă degarnisirea plantelor, fenomen ce începe de jos în sus şi în câţica ani planta se usucă şi dispare.

          Umiditatea. Cătina se adaptează foarte uşor şi în ce priveşte umiditatea solului, rezistând la cele mai cumplite secete din zona temperată şi până la excesul temporar de apă. Reacţionează foarte favorabil la umiditate moderată şi la apa care circulă în straturile superioare ale solului.

          Solul. Din punct de vedere edafic, cătina se caracterizează printr-o mare adaptabilitate la diferite tipuri de soluri cu structuri, texturi şi forme de relief foarte variate. Ea vegetează pe terenuri uscate, ca şi pe cele umede, chiar cu exces temporar de apă, dovadă că este o specie foarte rustică, pentru care motiv se foloseşte la plantarea terenurilor pe care nici o altă specie nu se poate instala. Faptul că cele mai multe şi mai încheiate cătinişuri se cantonează pe nisipuri, grohotişuri şi prundişurile din lungul apelor denotă că această specie se simte bine în solurile aerisite, neînerbate şi potrivit de umede.

          Preocupări directe în introducerea în cultură a unor selecţii valoroase de cătină sunt relativ recente. Primele studii de mai mare amploare au fost iniţiate în fosta U.R.S.S. unde au fost omologate selecţii valoroase cum ar fi Noutatea Altaiului ( Novosti Altaia ), Dorul Katuni ( Dar Katuni ), Ştiuletele de Aur ( Zolotoi pacatoc ), Uleioasa ( Maslicinaia ), Vitamina ( Vitaminnaia ) ş.a. În fosta R.D.Germană, s-a obţinut o selecţie de cătină cu fructe mari (Leigova).

Studiile întreprinse în cadrul I.C.P.P. Mărăcineni, în anii 1975-1982, în judeţele unde cătina ocupă suprafeţe mari cum sunt Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Argeş şi în Delta Dunării, au confirmat marea variabilitate de forme ce există în sânul speciei. Au fost identificate, marcate şi codificate un număr de 42 biotipuri din care unele au însuşiri de productivitate sporită, mărime şi desprindere uşoară a fructelor, lipsa ţepilor etc.

Şerpeni 11, cu fructe foarte mari, în medie 0,50g, de formă ovală aproape cilindrică, având dimensiunile H=13,1mm. Şi d=8,3mm.,cu indicele de formă 1,57,de culoare portocalie deschis, uniformă pe toată suprafaţa, cu pedunculul lung de 3-4 mm., ceea ce uşurează foarte mult recoltarea manuală. Planta este viguroasă, cu creşteri puternice, drepte, de culoare gri deschis, prevăzute cu spini mari,lungi şi foarte agresivi. Se pretează la forme diferite de conducere. Predomină formaţiunile fructifere mijlocii şi lungi. Este un biotip precoce cu coacere timpurie şi foarte productiv. S-au obţinut în medie 8-10 kg. fructe/plantă în primul an de rod. După jumătatea lunii octombrie un procent de 70-80 % din fructe se desprind prin vibrare sau scuturare.

Delta 1 are fructe mari, în medie 0,48 g. cu dimensiunile H=11,5 mm. şi d=10,2mm., uşor alungite, cu indicele de formă 1,12, de culoare portocalie, cu pieliţa destul de groasă, prinsă de ramură printr-un peduncul scurt de cca 2 mm. Tufa este foarte viguroasă şi mult ramificată, cu spini lungi şi potrivit de rigizi. Culoarea ramurilor de 1 şi 2 ani este gri închis cu nuanţe de maro pe partea umbrită. Intră mai târziu pe rod, fructifică aproape exclusiv pe formaţiuni lungi, iar în condiţiile de la Sfântu Gheorghe, în flora spontană pe nisipuri, dă o producţie de 6-7 kg.fructe/plantă.

Murgeşti 1, cu fruct frumos, de mărime mijlocie, în medie de 0,35 g, cu dimensiunile de H=9,5 mm. şi d=8,6mm., aproape rotund, cu indicele de formă de 1,10, de culoare portocalie, lucios. Tufa este viguroasă, aerisită, din care cauză rodeşte aproape de bază. Creşterile de 1 şi 2 ani au o culoare gri deschis, cu spini rari şi puternici, potrivit de lungi. Fructifică cu predilecţie pe formaţiuni scurte şi mijlocii, dar şi pe cele lungi. Este un biotip productiv, cu 4,5-6 kg./plantă.

Mãrãcineni 1 are fructe de mãrime mijlocie, în medie de 0,31 g, cu dimensiunile H=8,5 mm ºi d=8,4mm, cu indicele de formã 1,01, rotund, de culoare galbenã intens. Tufa potrivit de viguroasã, nu depãºeºte 1,5-1,8 m înãlþime cu creºteri ponderate,cu formaþiuni de rod scurte ºi mijlocii, fructe aglomerate sub formã de manºon, care fac recoltarea dificilã, rodeºte abundent ºi constant, 8-10 kg fructe la tufã, datoritã taliei mici se poate planta la 3/1,5 m deci 2200plante la hectar cu producþii potenþiale de 22 t/ha.

Delta 3. Fructele sunt mijlocii de 0,31 g, cu dimensiunile H=8,4 mm, d=8,4 mm, rotunde, cu indicele de formã 1, de culoare portocalie. Planta este viguroasã, rarã cu predispoziþie de a forma trunchi, cu creºteri viguroase, potrivit de lungi. Este un biotip lipsit de spini. Pe lemn mai bãtrân fructificã pe formaþiuni scurte ºi mijlocii, cu mari aglomerãri de fructe.

Dupã multiple cercetãri s-a propus ca mãrimea, culoarea ºi forma fructelor sã constituie criteriul de clasificare al cãtinei.S-au creat astfel trei grupe dupã culoare: cu fructe portocalii, galbene ºi roºietice. În cadrul fiecãrei categorii se pot distinge trei grupe: cu fructe mari ºi foarte mari (0,32-0,40 g ºi peste 0,40g), cu fructe mijlocii (0,20-0,32 g) ºi cu fructe mici, (sub 0,20 g). In fiecare grupã existã clasificaþii dupã formã: ovale ºi rotunde.

Statistic se constatã în flora spontanã ca predominante fructele de culoare portocalie (85-86%), ca formã cele ovale (70%), iar ca mãrime biotipurile cu fructe mijlocii (46%).

Referitor la caracteristicile chimice ale cătinei, putem afirma că sub aspect calitativ ceea ce caracterizează fructele de cătină comparativ cu alte fructe din flora spontană sau cultivată este proporţia foarte ridicată de acizi şi deosebit de redusă în zaharuri.

Organoleptic, se percepe un gust deosebit de acru care face aproape imposibil consumul fructelor sau al sucului de cătină în stare proaspătă.

          Analizând datele privind variaţia conţinutului de ulei brut, a acidităţii totale titrabile şi a seratoninei în fructele de cătină, se constată o variaţie deosebită a valorilor, ceea ce scoate în evidenţă că diferitele substanţe şi ca atare şi efectele biologice sunt în funcţie de caracteristicile biologice, legate de biotip, condiţiile de climă, microclimă,

          Se poate concluziona că prin introducerea cătinei în ecosistemul antropic acesta  va putea să beneficieze de condiţii ieftine din punct de vedere economic dar preţioase datorită faptului că nu implică folosirea unor mijloace sau metode la rândul lor poluante.

          Importanţa cătinei albe se datorează unor însuşiri extrem de valoroase:

          - este fixator şi consolidator al terenurilor celor mai degradate datorită capacităţii mari de drajonare;

          - având facultatea de a asimila azotul atmosferic direct prin bacteriile simbiotice fixate pe rădăcini, ameliorează solul, este deci o plantă pionieră;

          - fructele conţin numeroase vitamine valoroase, astfel cătina albă are de doua ori mai multa vitamina C decât măceşele, cunoscute anterior  ca cele mai bogate in aceasta vitamina. Conţinutul in carotina (provitamina A), acidul citric si manita este mai mare de 10 -15 ori decât la lămâie (550 – 900 mg la 100 g suc), vitamina E care revitalizează organismul uman se găseşte în uleiul de cătină într-o cantitate mai mare (200 mg %) decât la toate speciile pomicole şi mai mult decât în soia (120 mg %), porumb (100 mg %) şi floarea soarelui (100 mg %);

          Schematic putem prezenta sub forma unui arbore problematica legată de introducerea cătinei albe în mod ştiinţific şi ca o resursă recunoscută oficial ca o variantă viabilă pentru România în vederea ieşirii din criza prin care trece agricultura în această perioadă

           Publicitate, reclama, dezbateri stiintifice, cadru legislativ

                                         ^

                    Piaţa de desfacere                                           Efecte pozitive

                                        ^                                                          

                    Industrie alimentara                                         asupra mediului

                    Fitofarmaceutica

                    Zootehnie

                    Cosmetica

                    Arhitectura peisajera

                                                                                                    sol

                                        ^                                                           aer

                    Producţie de fructe                                          melifera                                                                                                                      garduri vii

                                                                                                                                Plantaţii pomicole, plantaţii antierozionale si peisagistice                                

                                        ^                                                                     ^

Tehnologii de plantare si exploatare

^

Material săditor

^

Baza de date tehnice si economice

          - în fructele de cătina albă se găsesc vitaminele P, B1, B2, A, K, F, etc. Vitamina F apără celulele umane contra cancerului şi iradiaţiilor;

          - vindecarea rănilor este grăbită de uleiul fructelor de cătina albă;

          - în fructele de cătină s-au identificat 15 microelemente (fier, mangan, bor, aluminiu, titan etc.);

          - din fructe se pot obţin numeroase produse alimentare: suc, vin, gem asociat cu cireşe şi prune, unt, etc.;

          -în industria farmaceutica s-au preparat numeroase medicamente pentru vindecarea ţesuturilor iradiate, boli de stomac, narcotice;                                             

- plantele de cătină au o mare valoare decorativă datorită contrastului culorii albicioase a plantei precum şi a culorii portocalii a fructelor, cu verdele închis al coniferelor;

          - cu plantele de cătină alba se înfiinţează garduri vii impenetrabile, pentru livezi, care le apără chiar de infiltraţiile iepurilor;

          - la marginea însorită a perdelelor de protecţie se recomandă a se planta cătina albă;

          - din rezidurile rămase după extracţia uleiului şi a sucului, se poate obţine un furaj foarte bogat în vitamine, microelemente etc. folosit în hrana păsărilor şi animalelor domestice în stare proaspătă sau uscată, s-au obţinut şi produse farmaceutice pentru zootehnie;

          - după extragerea elementelor pentru uz medicinal materialul rămas se foloseşte pentru obţinerea unui colorant galben natural – galben de cătină.

 BIBLIOGRAFIE

1. Bailly R.J., Stănescu P. Alunecări de terenuri prevenire şi combatere Editura Ceres 1971
2. Berca M. - Strategii pentru protecţia mediului şi gestiunea resurselor Editura Grand 1998.
3. Berca M. - Teoria gestiunii mediului şi a resurselor naturale Editura Grand 1998
4. Berca M. Ecologie generală şi protecţia mediului Editura Ceres 2000.
5. Berca M. – Teorii şi strategii pentru protecţia mediului Bucureşti 2002
6. Boldor O., Trifu M., Raianu O. Fiziologia plantelor Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1981
7. Botez M. - Metode rapide de înmulţire a arbuştilor fructiferi M.A.I.A. Centrul de materiale şi propagandă, Bucureşti 1980
8. Botez M., Bădescu G., Botar A. - Cultura arbuştilor fructiferi, Editura Ceres 1984
9. Botnariuc N.. Vadineanu A. Ecologie, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1982

10. Buia Al., colab. - Botanica agricolă vol. II Editura Agrosilvică 1965

11. Branişte N. Ghid pentru pomicultori, cultura speciilor pomicole, arbuştilor fructiferi şi a căpşunului în România Ed. Ceres 2000.

12. Branişte N. Ghid pentru pomicultori, cultura speciilor pomicole, arbuştilor fructiferi şi a căpşunului în România Ed. Ceres 2000.

13. Constantinescu N. - Regenerarea arbuştilor Editura Agrosilvică 1963

14. Crăciun T. Genetica şi societatea Ed. Albatros 1983.

15. Enculescu P. -  Zonele de vegetaţie lemnoasă din România în raport cu condiţiile orografice şi climatice de sol şi subsol Bucureşti 1924.

16. Enescu V. -  Seminţe de arbori şi arbuşti Editura Agrosilvică 1956.

17. Filipescu C. - Marea Enciclopedie Agricolă vol. I Bucureşti 1937

18. Ghena N. colab. Pomicultura generală şi specială Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1977.

19. Ghena N., Mihăescu Gr. Pomologie Lucrări practice Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1967

20. Haralamb A. - Cultura speciilor forestiere Editura Agrosilvică 1967

21. Haralamb A. - Cultura arbuştilor fructiferi Editura Agrosilvică 1969

22. Haralamb H. Răspândirea naturală a cătinei albe (Hippophae rhamnoides) în ţara noastră şi folosirea ei la împădurirea terenurilor degradate, Lucrări tiinţifice, Seria Silvicultură, Institutul Politehnic Braşov, 1960, vol. IV.

23. Hodişan Ioan, Pop Ioan – Botanică sistematică Editura Didactică şi Pedagogică 1976

24. Ivănescu Şt. Tehnica culturilor silvice Ed. Ceres, Bucureşti 1976.

25. Lian Y (1988) New descoveries of the genus Hippophae L. Acta Phytotaxonomica,  Sinica, 1988,  26: 235-237.

26. Lu R. Sea buckthorn: A multipurpose plant species for fragile mountains. Inst. Centre for Integrated Mountain Development, Katmandu, Nepal, 1992.

27. Lucescu A., Ionescu T. - Fructele de pădure, Editura Ceres 1985

28. Lupe I. Z. - Perdele forestiere de protecţie şi cultivarea lor în câmpiile din România Editura Academiei R.P.R. 1952

29. Ma Z., H. Sun (1986) Interrelationship betwen sea buckhtorn and some birds and beasts. J. Ecology 5(4): 30-32 ( in Chinese)

30. Mateescu R. Arbori şi arbuşti ornamentali Ed. M.A.S.T. 2000.

31. Mihescu G. Cultura pomilor pe lângă casă Ed. Ceres Bucureşti 1982.

32. Mihescu G. Pomicultura zonelor înalte Ed. Ceres Bucureşti 1985.

33. Mihescu G. Pomicultura ecologică tehnologii nepoluante Ed. Ceres 1998.

34. Negulescu E.G., Stănescu V. colab.- Silvicultura Editura Ceres 1970

35. Negulescu E.G., colab.- Dendrologia Editura Agrosilvică 1965

36. Negulescu E.G., colab.- Dendrologia cultura şi protecţia pădurilor Editura Pedagogică 1966

37. Pârvu C. – Universul plantelor Ed. Enciclopedică 1991.

38. Pârvu C. – Enciclopedia plantelor – mică enciclopedie, Ed. Tehnică 2000.

39. Pârvu C. – Enciclopedia plantelor – plante din flora României vol. I Ed. Tehnică 2001.

40. Pârvu C. – Ecologie generală Ed. Tehnică 2001.

41. Perju T. colab. Dăunătorii animali ai arbuştilor fructiferi

42. Petrescu F.  - Garduri vii Editura Ceres 1987

43. Popescu M., colab. - Pomicultura generală şi specială Editura Didactică şi Pedagogică 1982

44. Proorocu A. Tendinţe şi posibilităţi în valorificarea superioară a resurselor din flora spontană, Lucrare prezentată la Simpozionul „Valorificarea superioară a resurselor – cerinţă fundamentală a creşterii eficienţei economice” Timişoara 10-11 noiembrie 1989.

45. Proorocu A. Folosirea cătinei albe (Hippophae rhamnoides L.) pe terenurile degradate din România Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară - Bucureşti – 2000.

46. Tătăranu D. - Arbori şi arbuşti forestieri ornamentali din R. P. R.

47. Traci C. Tipuri de culturi forestiere pentru împădurirea terenurilor erodate din subzona molidului şi subalpin MEFMC, ICAS Bucureşti 1979

48. Traci C., Mănescu M., Drăguţ N. Împădurirea nisipurilor din Delta Dunării - tehnologii Redacţia de Propagandă Tehnică Agricolă

49. Tufescu V., Tufescu M. Ecologia şi activitatea umană Editura Albatros 1984

50. Voiculescu I.C. - Să cunoaştem arborii şi arbuştii din pădurile, parcurile şi grădinile noastre , Editura Ceres 1978.

51. Wahlberg K., Jeppson N. ( 1990 ) Development of cultivars and growing techniques for sea-buckthorn, blak choke-berry, Lonicera and Sorbus. Sverigges Lantbruksuniversitedt Balsgard-Avdelningefor Hortikulturell Vaxforadling Verksamhhets-berattelse 1988-1989, p. 80-89 (in Swedish, summary in English)

52. Wahlberg K., Jeppson N. ( 1992 ) Development of cultivars and growing techniques for sea-buckthorn, blak choke-berry, honey suckle and rowan. Sverigges Lantbruksuniversitedt Balsgard-Avdelningefor Hortikulturell Vaxforadling Verksamhhets-berattelse 1990-1991, p. 86-100 (in Swedish, summary in English)

53. Wolf D., Wegert F. (1993) Experience gained in the cultivation, harvesting and utilization of sea-buckthorn. Ln: Cultivation and utilization of Wild fruits Crops. Bernhard thalacker verlang GmbH &Co., p.23-29 ( in German)

54. Illustrierte Flora von Mittel-Europa von Dr. Gustav Hegi Munchen J.F. Lehmanns Verlag 1926

55. *** Flora Europaea vol. II Cambridge University Press 1968

56. *** Mica Enciclopedie de Horticultură Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică 1983

57. *** Carte de la Végétation naturelle des Etats Membres des Communautés Européennes et Conseil de l’Europe – Office des Publications Officielles des Communautés Européennes L 2895 Luxembourg

58. ***  Catina, un arbust putin cunoscut si utilizat in Romania - Societatea ecologica « NATURA », I.C.C. Bucuresti, S.C. Chiminform data S.A. Bucuresti 2003

59. Sea buckthorn by Subhuti Dharmananda, Ph.D., Director, Institute for   Traditional Medicine, Portland, OR

60. Valorificarea superioară a cătinei albe, Institutul Agronomic Ion Ionescu de la Brad Iaşi, 1982.

61. Revista “Mediul înconjurător”, vol. I, 1-2/ 2001, editată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti şi Institutul Naţional de Ecologie Chişinău.