Postări

Se afișează postări din decembrie, 2021

Despre doctorat

Imagine
  Astazi in Romania care de fapt este spoliata de aproape tot si toate, exista o abordare de aceeasi sorginte si privind tema data, doctoratul. Am particpat in anul 2000 la Paris la Sala UNESCO la prima conferinta mondiala a terminologilor fiind cred singurul agronom participant. In anul 1999 am obtinut locul al III lea la primul concurs de terminologie organizat de Uniunea Latina si alte institutii imporatnte. La Paris o masa mare de oameni descoperea ceea ce la noi academicianul Alexandru Graur a avut geniul dar si puterea sa sesizeze si sa rezolve, o realitate a lumii moderne. Aparitia permanenta a noi domenii evident de intersectie cu cele de baza dar care puneau in fata filologilor in toptanul de concepte mii, sute de mii de alte si alte sensuri sau forme, foarte greu de definit si inteles de un absolvent de filologie, gestionarul de drept al acestora. Academicianul Graur a avut o mare putere academica de a genera editarea unor dictionare, lexicoane etc. mono sau plurilingve p...

Felicitari

Imagine
  Din indepartata China am primit aceste felicitari din partea celor care isi dedica viata si intreaga activitate catinei albe! La Multi Ani! Sper ca anul 2022 sa transforme aspectul mercantil care domina abordarea plantei in ceea ce ar trebui astazi. Trambitat de marii zilei dar doar cu zgomot fals, anume folosirea ei ca resursa in crizele planetei Pamant, privind sanatatea, hrana, urbanismul, solul, aerul, apa si cate altele! Asa sa ne ajute Dumnezeu! Si omologii lui din credintele tuturor popoarelor!

Academia edu XII 2021

  Academia Edu imi arata ca lucrarile mele au fost accesate din: 1.           Agua Azul Do Norte       Brazil 2.           Aiud                              3.           Alba Iulia 4.           Alcobaça                    Portugalia 5.           Alexandria 6.                                                ...